Spicuim (2)

* Wed Sep 29, 2004 5:35 pm - In asteptarea Mihaelei :-)

que una que dos y tres
que tomalacaté

obosita si neputincioasa ma simt

am visat ca oricat as fi tinut regim nu slabeam nici un kil si ca de nespalare incepusem sa chelesc in frunte

chiar ca nu le mai pot duce pe toate, abia astept sa vina fata noua de luni sa ma mai usureze de munci

si gata

back to work

voiam doar sa ma descarc si sa povestesc aiureala asta de vis da' trece si asta

ata outra!

*Wed Oct 06, 2004 6:26 pm

Se zice ca timpul trece. Timpul nu trece niciodata. Noi trecem prin timp.

Incerc de multa vreme o senzatie ca viata imi scapa printre degete, ca azi e ianuarie, maine e deja decembrie, ca nu e timp pentru tot ce mi-am propus!

Si mi-aduc aminte de "Valurile", Virginia Woolf. Am citit-o demult, mi-a placut foarte tare si de la o vreme ma obsedeaza o fraza de acolo, eroul deja la o varsta matura reflecteaza asupra trecerii timpului si pasajul asta ma urmareste constant:

"As I drop asleep at night it strikes me sometimes with a pang that I shall never see savages in Tahiti spearing fish by the light of a blazing cresset, or a lion spring in the jungle, or a naked man eating raw flesh. Nor shall I learn Russian or read the Vedas"

Cand eram mica, voiam sa ma fac prezentatoare de televiziune. Viata m-a purtat pe alte carari si nu regret, pentru ca sunt fericita si multumita cu ceea ce am si cu ceea ce fac, dar ... regret toate lucrurile la care renunt atunci cand fac o alegere (chiar daca e o alegere inteleapta).

Regret ca nu pot sa mai invat pian, ca niciodata nu voi vedea intreaga lume asa cum vreau (as vrea sa traiesc macar cateva luni in fiecare parte a lumii, sa cunosc toti oamenii!), of.

Simt ca "nu voi invata niciodata limba rusa" si asta ma ucide. Cred ca e foarte important sa traim in prezent si sa nu anticipam lucrurile. Adesea ma surprind in ianuarie dorindu-mi cu ardoare sa fie iulie, ca sa merg in Spania, sau in august dorindu-mi sa fie deja ziua mea din nou (februarie) .

Mi-am dat seama ca de lunile alea care se scurg intre eu nu ma bucur deplin, fug prin ele ca sa ajung acolo unde imi doresc. Si pierd.

Mi-am dat seama prima data ca timpul a luat-o la goana in '93 sau '94, cand am realizat ca au trecut X ani de la revolutie si iata, pentru mine fusese ieri!

Anii de dinainte de revolutie, poate si fiindca au fost ani de copilarie, treceau molcom, imi dadeam seama de ei si de trecere. Anii de dupa revolutie au zburat pur si simplu.

Mi-am dat seama unde ne duce pana la urma trecerea asta in martie, cand am inmormantat-o pe bunica mea. Nu am crezut ca ar putea sa moara, desi vorbea adesea de moarte si eram constienta ca va veni intr-o zi.

Imi pare rau ca trecem prin timp numai o data. Imi doresc sa trec frumos si va doresc si voua acelasi lucru.

Si parca mi s-a luat o piatra de pe inima povestind. Chiar ma chinuia constiinta faptului ca se termina, ca fugim spre sfarsit.